Prefectul de Suceava cere spital militar modular, personal medical şi medicamente pentru SJU, în regim de urgenţă

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, solicită autorităţilor centrale instalarea unui spital militar modular de tratament şi izolare pentru pacienţii COVID-19. Într-un comunicat de presă remis, luni, AGERPRES, Alexandru Moldovan arată că, în continuarea demersurilor pentru păstrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava ca spital non-COVID, a solicitat Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii […]

Continue Reading

Peste 2.300 de combinezoane de protecţie au ajuns la SJU, ISU şi alte două spitale de suport

Peste 2.300 de combinezoane de protecţie achiziţionate în regim centralizat de Guvern au ajuns în judeţ şi au fost distribuite personalului medical şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat, luni, Prefectura Suceava. Sursa citată precizează că este vorba despre 2.360 de combinezoane de protecţie, care au fost repartizate personalului medical din Spitalul Judeţean de […]

Continue Reading

Asistente din SJU Suceava, reclamate că sustrag dezinfectanţi şi materiale de protecţie

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) să verifice o sesizare conform căreia cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) sustrag materiale dezinfectante şi de protecţie din unitatea sanitară. Moldovan a solicitat poliţiştilor o verificare ”în regim de urgenţă”, după ce unele asistente medicale din cadrul SJU Suceava “sustrag dezinfectanţii […]

Continue Reading

Prefectura a solicitat cinci corturi tip tunel pentru triaj epidemiologic la SJU şi spitalele suport

Prefectura Suceava a solicitat, vineri, corturi tip tunel pentru triaj epidemilogic, în contextul evoluţiei COVID-19. Într-un comunicat transmis AGERPRES de Biroul de presă al Prefecturii Suceava, se arată că acest demers instituţional s-a făcut pentru asigurarea a cinci corturi tip tunel, adaptate pentru desfăşurarea unor activităţi comune de pre-triaj sau triaj epidemiologic, ce vor fi […]

Continue Reading

Managerul SJU Suceava a fost suspendat pe perioada stării de urgenţă

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat din funcţie pe perioada stării de urgenţă, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Viorel Seredenciuc. În locul lui Vasile Rîmbu a fost numit interimar Florin Filip, medic primar în specialitatea chirurgie şi ortopedie pediatrică. ”Este suspendat pe perioada stării de urgenţă. Aşa scrie în Decretul 195/2020, […]

Continue Reading

Colegiul Medicilor Suceava: Transformarea SJU în unitate destinată exclusiv pacienţilor cu COVID-19 este o decizie pripită

Preşedintele Colegiului Medicilor (CM) Suceava, dr. Sorin Hâncu, consideră că decizia autorităţilor de a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) în unitate medicală destinată exclusiv pacienţilor cu COVID-19 este “pripită”. Într-o scrisoare transmisă prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, preşedintele CM Suceava propune câteva soluţii pentru “o gestionare corectă şi normală a situaţiei existente” şi solicită ca, […]

Continue Reading

Secţia Pneumologie a SJU, închisă după ce cadre medicale au intrat în contact cu un bărbat confirmat cu coronavirus

Mai multe cadre medicale – medici, asistente şi infirmiere – din secţia Pneumologie şi Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava sunt în prezent izolate şi testate pentru coronavirus, după ce au intrat în contact cu un bărbat infectat cu COVID-19, a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, unitatea medicală. Bărbatul în vârstă de […]

Continue Reading

21 de persoane diagnosticate cu diabet, trei fiind internate, după testarea gratuită a glicemiei de la SJU Suceava

Trei persoane au fost internate în spital, iar alte câteva zeci au fost identificate cu pre-diabet şi diabet în cadrul testării gratuite a glicemiei organizate, în perspectiva Zilei Mondiale a Diabetului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava. Un număr de 347 de suceveni au beneficiat, pe 7 noiembrie, de măsurarea gratuită a glicemiei, acţiunea fiind […]

Continue Reading