Muzeul Oului

Divertisment

Muzeul Oului, aflat în inima Bucovinei, deține cea mai numeroasă colecție de ouă din România și una dintre cele mai importante din Europa.

Amplasat pe strada Gării 20 din localitatea Vama, județul Suceava, pe drumul european E85, Muzeul Oului este un obiectiv turistic inedit în descoperirea tradițiilor din această zonă, a meșteșugului încondeierii ouălor, un meșteșug ce a făcut înconjurul lumii. 

Este găzduit de casa familiei Letiției Orșivschi, artist, profesor de artă textilă și decorativă, care a avut inițiativa întemeierii acestui muzeu colecționând, în peste paisprezece ani de participări la expoziții și saloane internaționale, ouă din toate colțurile lumii.

Colecția muzeală cuprinde peste 3000 de ouă lucrate în tehnici diferite, pe diferite tipuri de suport (coajă de ou, lemn, ceramică, porțelan, piatră, sticlă) și este expusă în 22 vitrine, fiind structurată pe două secțiuni: „Ouă din Bucovina” și „Ouă din toată lumea”, așa cum reliefează siteul www.muzeuloului-vama.com. 

Pot fi văzute aici ouă încondeiate cu ajutorul diverselor tehnici, ouă cu motive vechi din Bucovina sau ouă rare precum cele de emu, nandu, tinamu, broască țestoasă, crocodil sau flamingo.

De asemenea, pot fi admirate ouă de diverse dimensiuni, de la cele de potârniche, vrabie, porumbel, fazan, păun, prepeliță, până la cele de rață, gâscă, curcan, struț. Cele mai mici sunt de prepeliță, bibilică sau găinușă americană, iar cele mai mari sunt de gâscă, struț, crocodil sau broască țestoasă.

Cel mai vechi ou din colecție este al unui struț australian emu, încondeiat în urmă cu o sută de ani, de un aborigen. 

La intrarea în muzeu vizitatorul este întâmpinat de celebrul mesaj al lui Constantin Brâncuși „Oul… maica formelor, a tuturor… formelor”.

Prima secțiune a muzeului, îmbogățită permanent, cuprinde, potrivit siteului www. judetulsuceava.ro, ouă cu motive vechi din Bucovina, ouă din colecția familiei Orșivschi ce au o vechime de peste 50 de ani. Acestea sunt încondeiate prin tehnica „batik”, la care se folosesc diferite culori, iar motivele regăsite pe ele sunt geometrice și așa cum se mai găsesc pe țesăturile populare (cămășile tradiționale, covoare și prosoape). 

De asemenea sunt reprezentate și motivele ce reprezintă meșteșugurile tradiționale — coarnele berbecului, cârja ciobanului, potcoava, fierul plugului, vârtelnița, grâul — dar și motivele religioase — crucile de diferite dimensiuni. Între simbolurile utilizate la decorarea acestor ouă predomină cele ale vieții precum: frunza de stejar (simbolul veșniciei), trifoiul (simbol al norocului), apa (simbolul vieții).

Culorile folosite sunt naturale — roșu, maro, galben, verde și negru — fiind obținute din coajă de ceapă, suc de sfeclă, petale de trandafiri, frunze de nuc, frunze de mentă arin sau șofran. 

Tot în această secțiune pot fi admirate „ouă cu bobițe” realizate prin tehnica cu ceară în relief, o tehnică unică în lume, specifică zonei Bucovinei. Coaja oului nu mai este netedă, pentru că se suprapun până la șase straturi de ceară, formându-se reliefuri ca niște perluțe sau bobițe. Pentru a rezista cât mai mult ouăle sunt golite de conținut înainte de a fi vopsite.

Cea de a doua secțiune a muzeului expune, conform sursei amintite, colecția internațională ce conține ouă perforate din Cehia, ouă zgâriate din Germania, ouă tradiționale slovace cu paie decupate sau fire metalice aplicate. De asemenea pot fi admirate adevărate opere de artă precum: ouă din pietre șlefuite sau din porțelan decorat manual, ouă de porțelan Fabergé acoperite cu foiță de aur, un ou de lebădă pictat în Franța, ou de barză pictat în Elveția, un ou din Japonia pictat cu muntele Fuji și sakura special pentru colecția acestui muzeu. 

Din această secțiune, vizitatorii află informații despre tehnicile folosite la realizarea acestor ouă și remarcă varietatea de motive utilizate.

Se constată, astfel, că țările slave folosesc aceeași tehnică a batikului, dar au culori și motive diferite: în Rusia predomină icoanele pictate pe ouăle de lemn, în Ungaria predomină motivele florale, în timp ce în Serbia și Slovenia reprezentative sunt păsările desenate.

În Grecia predomină motivele religioase, în Italia reprezentative sunt măștile venețiene, iar în India pe ouă se regăsește cultul elefantului. 

Dacă în Cehia este utilizată tehnica perforării cojii oului, în Macedonia, Danemarca și Luxemburg sunt întâlnite tehnici textile, iar în Cașmirul pakistanez, tehnica emailului. Pe insula Bali, oul este pictat cu măști și este dăruit copiilor la naștere, pentru a-i apăra de duhurile rele.

Colecția internațională este completată de acuarela pe sticlă, porțelan și jad din China, sau ouă de broască țestoasă din Vietnam.

Un punct de atracție pentru turiști, în preajma Sărbătorilor Pascale, Muzeul Oului include un atelier unde vizitatorii pot încondeia singuri ouăle pentru Paști, dar și un magazin de unde pot achiziționa diverse modele de ouă la prețuri variind de la câțiva lei la câteva sute de euro.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.