Ceramica neagră din comuna suceveană Marginea a ajuns să scrie istorie în spațiul bucovinean de-a lungul a sute de ani, timp în care localnicii își făcuseră din acest meșteșug un mod de viață.
În prezent, olarii din Marginea sunt tot mai puțini, doar cei mai bătrâni încă știu să învârtă roata și să ardă în cuptor vasele de lut, la fel ca strămoșii lor. Prin ceramica neagră, satul bucovinean a ajuns cunoscut în toată lumea și nu există turist care ajunge în zonă să nu includă în itinerariul său și Marginea.
În comuna Marginea, situată la zece kilometri de municipiul Rădăuți, de-a lungul pârâului Sucevița, se află un centru de artă populară, renumit pentru ceramica neagră, unde se modelează manual lutul. Familia Magopăț a reușit să ducă mai departe o tradiție veche de mai bine de trei sute de ani, să înființeze și să dezvolte un atelier de olărit aici, dar și să amenajeze un muzeu etnografic, într-o casă veche de peste o sută de ani, unde sunt expuse obiecte de ceramică, țesături sau covoare de lână confecționate manual de mâinile iscusite ale femeilor din sat și costume populare tradiționale. Dacă ajungi la atelierul de olărit al lui Gheorghe Magopăț poți urmări întreg procesul de obținere a ceramicii prin mijloace tradiționale, de la pregătirea lutului și prelucrarea la roata olarului, la uscarea, decorarea și arderea în cuptoare.
„La noi, olăritul s-a practicat de aproape trei sute de ani. Așa spun istoricii și arheologii care s-au ocupat cu asta. Noi știm că meșteșugul trebuie dus mai departe”, afirmă Gheorghe Magopăț care încă învârte roata olarului și ridică lutul cu o îndemânare extraordinară pentru a-l modela în diverse forme, ce urmează a fi decorate și apoi să ia calea arderii în cuptor.
Cu tristețe povestește Grigore Magopăț că foarte puțini tineri aleg să ducă mai departe acest meșteșug, preferând să meargă la școli la oraș sau să ia calea străinătății. „Trebuie să ai chemare pentru asta. Pe copii nu poți să-i obligi. Îți trebuie răbdare, talent și să ai simțul modelării lutului”, spune Gheorghe Magopăț.
Familia Magopăț, care are atelierul de ceramică pe drumul ce duce de la Putna la Sucevița, este cunoscută în Marginea pentru afacerea pe care și-a dezvoltat-o de-a lungul anilor, încercând să păstreze vie tradiția autentică a olăritului. Frații Magopăț, Ion și Gheorghe, au dezvoltat imediat după 1989 o mică afacere, de producere și valorificare a ceramicii negre. Asociația familială a fraților Magopăț a ajuns, în timp, să dea de lucru la mai mult de zece oameni care trăiesc doar din olărit. Gheorghe Magopăț a reușit să-și convingă și fiul, Corneliu, absolvent al Facultății de Relații Economice Internaționale din București, să se întoarcă acasă, să ducă mai departe tradiția familiei și a zonei și să devină cel mai tânăr meșter olar din familie.
În Marginea toată lumea știe că familia Magopăț face manual ceramica neagră și păstrează modelele moștenite din generație în generație. În atelier, o cameră ticsită de jur împrejur, de sus până jos, de oale din ceramică, de forme și mărimi diferite, scoase din cuptor, stând la uscat pe scări din lemn improvizate, fiecare meșter își are locul și atribuțiile lui bine stabilite. Lutul, materia primă, procurat de la marginea satului sau de la Mihăileni, din județul Botoșani, este frământat cu picioarele, modelat apoi la roata olarului și lăsat la zvântat câteva zile. Vasul apoi decorat se mai lasă la uscat două săptămâni, după care se finisează, se lustruiește și se bagă în cuptor la ars, la o temperatură de până la 800 de grade. Pentru a ieși ceramica neagră, cuptorul trebuie închis și în partea de sus și la gurile de foc, iar focul se face numai cu lemn de rășinoase, brad sau molid. După ce se arde, vasul se lasă în cuptor 24 ore, iar, în timp ce se răcește, porii se încarcă cu fum și astfel ceramica devine neagră.
Zilnic se lucrează sute de forme de ceramică, multe dintre acestea ajungând pe piața externă. Ceramica de Marginea este cunoscută în întreaga lume datorită tehnicii preistorice de ardere înăbușită și ornamentare cu ajutorul unei pietre de râu. O ceramică asemănătoare, povestește Gheorghe Magopăț, s-ar mai produce undeva în Mexic. Atelierul de ceramică neagră de la Marginea a fost vizitat de-a lungul timpului atât de turiști, cât și de personalități din întreaga lume și de aproape toți ambasadorii acreditați în România.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.