Numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu a scăzut cu peste 600; 1.198 sunt în carantină

Social

Numărul persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu a scăzut cu peste 600, ajungând la 2.798 de persoane, comparativ cu raportarea precedentă când erau înregistrate 3.410 persoane, iar 8.632 persoane au ieşit din autoizolare, până în prezent, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Găşpărel.

Sursa citată precizează că în carantină instituţionalizată se află 1.198 de persoane, cu 60 mai mult decât în ziua precedentă, alte 483 persoane au ieşit de sub incidenţa măsurii de carantină, iar 760 de locuri mai sunt disponibile pentru carantina instituţionalizată.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, în ultimele 24 de ore au acţionat echipe mixte în care au fost implicaţi 320 de poliţişti, 121 de poliţişti locali, 17 militari MApN şi 76 de jandarmi, fiind verificat modul de respectare a măsurii de autoizolare în cazul a 3.568 de persoane.

De asemenea, 91 de societăţi comerciale au fost controlate din punct de vedere al respectării obligaţiilor impuse de actele normative adoptate de la începutul stării de urgenţă.

Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse, forţele de ordine au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 367.500 de lei pentru nerespectarea Ordonanţelor Militare, respectiv încălcarea prevederilor privind circulaţia persoanelor. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *