Mănăstirea Putna, ”Ierusalimul neamului românesc” cum a numit-o Eminescu, este unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase și artistice din România, ctitorită de Ștefan cel Mare pentru a-i fi loc de înmormântare.
Mănăstirea a fost ridicată între anii 1466 și 1469, iar biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” a fost sfințită un an mai târziu. Primul stareț al mănăstirii a fost Arhimandritul Iosif de la Mănăstirea Neamț, care a venit însoțit de caligrafi, primii dascăli ai noii școli de la Putna, urmând exemplul celei din Neamț. A început ca școală de retorică, logică și gramatică pentru viitorii cronicari sau personalul cleric, curând Putna devenind unul dintre cele mai importante centre culturale ale ținutului.
La trei ani după ce mănăstirea a fost terminată, un incendiu a distrus-o, fiind apoi refăcută. În 1653, a fost distrusă din nou de către armata cazacă a lui Timuș Hmelnițchi, ginerele lui Vasile Lupu. Actuala biserică este cea refăcută între anii 1653 și 1662 de către Vasile Lupu și succesorii săi, planul bazei urmând edificiul original.
Construcția bisericii Putna a început în urma victoriei obținută de Ștefan cel Mare la Cetatea Chilia, iar sfințirea ei, după victoria împotriva tătarilor, pe 20 august 1470, de la Lipinti, lângă Nistru. Putna a fost vatră de sihăstrie cu mult înainte de ctitoria lui Ștefan cel Mare, acest fapt fiind constatat în urma cercetărilor efectuate în perioada 1980 — 1982. Pe lângă scriptoriul mănăstiresc organizat de monahii, meșterii caligrafi și miniaturiștii de la Neamț, la Putna s-au organizat un atelier de broderii în care se lucra cu fire de aur și argint, cu mătăsuri scumpe și pietre prețioase, precum și ateliere de icoane de ceramică, de sculptură în lemn și în piatră. Plănuită inițial ca necropolă domnească, mănăstirea a fost mereu în atenția lui Ștefan cel Mare, care a vizitat-o frecvent și a dezvoltat-o continuu.
Sub păstorirea Mitropolitului Iacob Putneanul (1750-1778) au fost executate numeroase lucrări de restaurare și înnoire: consolidarea zidurilor din incintă, ale bisericii, clopotniței, refacerea turnului porții, reconstruirea în stil baroc a tamburului turlei de pe naos, repararea acoperișului, înlocuirea pardoselii, un iconostas nou existent și astăzi.
Construcția bisericii este în formă trilobată, cu ziduri groase din bolovani de piatră și cărămidă, pe fundație din bolovani de piatră de mari proporții pentru vremea aceea, având 37 metri lungime, 11 metri lățime și 33 metri înălțimea la turlă. Spațiul este repartizat în altar, naos, gropniță, pronaos și pridvor închis. Aici se află mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripție încrustată pe lespede care arată că viteazul domnitor este ctitorul și ziditorul sfântului locaș, alături de soția sa Maria, fiica lui Radu Voievod.
Pe mormântul lui Ștefan cel Mare se află urna de argint depusă cu prilejul serbării din 1871. În latura nordică a gropniței sunt mormintele fiilor lui Ștefan, Bogdan, mort pe 27 iulie 1479, și Petru, mort în noiembrie 1480. În pronaos, pe latura sudică, se află mormântul Mariei, fiica lui Ștefan Voievod, pe latura nordică doamna Maria, soția lui Petru Voievod, și Ștefan Voievod, nepotul lui Petru Voievod. În pridvor, pe latura sudică, se află mormântul Mitropolitului Moldovei Iacob Putneanul, iar pe partea nordică mormântul Mitropolitului Sucevei Teoctist.
Toate ferestrele din altar, naos, gropnița și pronaos sunt pictate în interior, terminate în arc și prevăzute la exterior cu grilaje metalice. Pardoseala este din marmură, numai în pridvor este din lespezi de piatră. Acoperișul este cu tablă de aramă, așezată în rânduri dese, pentru a imita șindrilă. În exterior este un brâu masiv torsionat, cu firide largi, mult mai înalte în partea inferioară și mai scurte în partea superioară. Ferestrele au ancadramente din piatră. Pe fațade sunt amplasați mai mulți stâlpi conforturi. Pictura veche s-a distrus din 1760 și alta nu s-a mai făcut până în prezent.
Pictura paraclisului este modernă, de inspirație bizantină, conținând numeroase elemente focalizatoare, executată de frații Mihai și Gavriil Moroșan între anii 1979 — 1983.
Muzeul mănăstirii cuprinde o colecție importantă de obiecte de artă medievale, mai ales din timpul lui Ștefan cel Mare și al succesorilor săi imediați, fiind cel mai bogat și valoros din țară. Mănăstirea Putna este renumită prin tezaurul său de broderii, țesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult. Printre piesele de mare prestigiu se numără celebrul Evangheliar de la Humor (1487), Clopotul Blagoveștenie (dăruit în 1490 de însuși Ștefan cel Mare) și Buga din 1484, broderii ca aerul din 1481, patrafirul din 1504, epitaful din 1490, marea dvera din 1510, acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop din 1477 înfățișând portretul acesteia. Printre valoroasele icoane de la Putna se află Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, din secolul al XV-lea, care, potrivit tradiției, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare.
Dintre manuscrisele cele mai valoroase aflate la Putna, se află Psaltichia alcătuită din două părți distincte, legate la un loc, una scrisă probabil la Neamț, în epoca lui Alexandru cel Bun, iar cealaltă în primii ani ai secolului al XVI-lea, la Mănăstirea Putna.
Foarte valoroasă este și colecția de cruci sculptate. De o excepțională măiestrie artistică este crucea de mâna cu trei brațe din anul 1566, sculptată în lemn de cedru și ferecată în argint aurit, reprezentând în total 37 scene, praznicele și figuri de sfinți.
Expoziția de artă românească veche și modernă, prezentată la Paris, la expoziția internațională deschisă la 28 mai 1925, a avut în componență numeroase broderii, icoane, cruci sculptate, manuscrise miniate și ferecate, toate acestea fiind o mare revelație atât pentru specialiști cât și pentru publicul parizian.
La Putna au existat mai multe forme de învățământ printre care, în timpul Arhimandritului Vartolomeu Măzăreanul, o școală superioară de teologie pentru pregătirea clerului din Moldova și o școală inițiată de Mitropolitul Iacob Putneanul (1750-1778).
La aproximativ un kilometru de Mănăstirea Putna se află Chilia lui Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ștefan cel Mare. Este o grotă săpată într-o stâncă de pe valea pârâului Vițău, azi clasificată ca monument istoric.
Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți. S-a călugărit la vârsta de 16 ani, iar după un timp, simțind nevoia de mai multă liniște, a devenit schimnic (pustnic/sihastru) cu numele de Daniil și s-a retras la Putna, unde a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis. Și azi se mai văd pronaosul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Aici a venit Ștefan cel Mare în 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, iar pustnicul Daniil i-a proorocit că, în curând, va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în 1457. Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare a construit Mănăstirea Putna. După sfințirea în 1470 a acestui lăcaș, Daniil Sihastrul se retrage la Voroneț, pe malul pârâului Voroneț, sub stânca Șoimului, unde își continuă viața monahală. La Voroneț îl vizitează din nou Ștefan cel Mare, după înfrângerea de la Războieni din 1476, cerându-i sfatul. Daniil Sihastrul l-a sfătuit să continue luptele cu turcii, proorocind că va birui, ceea ce s-a și întâmplat, iar în amintirea acestei victorii, în 1488 domnitorul a construit Mănăstirea Voroneț. După sfințirea mănăstirii, Daniil se mută de la chilie în mănăstire, unde își petrece ultima parte a vieții, fiind ales ca egumen (stareț) al mănăstirii. A murit în 1496 și a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Voroneț. Pe piatra de mormânt care s-a făcut la dorința lui Ștefan cel Mare scrie: ”Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.
Daniil Sihastrul a fost considerat sfânt încă din timpul viețtii, vindecând pe cei bolnavi, alungând demonii și alinând suferințele. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.
Tot în apropierea Mănăstirii Putna se află cea mai veche biserică de lemn din Europa, monument istoric de o valoare inestimabilă, ctitorie a lui Dragoș Vodă, întemeietorul Moldovei. Biserica veche a Putnei ar fi fost strămutată de Ștefan cel Mare de la Volovăț, în 1468, pentru a servi ca lăcaș de închinare pentru comunitatea monahală ce se formase la Putna în timpul zidirii mănăstirii. Legendele spun că Dragoș Vodă, coborându-se din Maramureș, a înființat principatul Moldovei și a ridicat, în 1346, în satul Volovăț o bisericuță de lemn de stejar în care să fie și înmormântat.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.