La SJU Suceava a fost amplasat rezervorul de stocare a oxigenului cu o capacitate de 10.000 de litri

Social

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava va avea una dintre cele mai mari capacităţi de stocare a oxigenului din ţară, după ce va deveni funcţională instalaţia ce va avea un rezervor de 10.000 de litri, a declarat secretarul de stat Ionel Oprea, coordonator al unităţii medicale, în cadrul unei şedinţe de lucru organizate la iniţiativa prefectului Alexandru Moldovan.Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, generalul Ionel Oprea a precizat că sunt aproape încheiate lucrările la instalaţia de asigurare a oxigenului, fiind amplasat un nou rezervor cu o capacitate de 10.000 de litri, urmând ca, după finalizarea racordurilor, instalaţia să poată asigura un necesar de aproximativ 400 mc oxigen/minut, mai mult decât dublu faţă de ceea ce era existent, respectiv 170 mc oxigen/minut.

De asemenea, secretarul de stat Ionel Oprea a informat că SJU Suceava a primit cea mai mare cantitate de Kaletra, medicament utilizat în tratamentul pacienţilor cu noul coronavirus, dintre toate unităţile medicale ce tratează cazurile de COVID-19, menţionează sursa citată.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Oprea a spus că va sprijini personalul DGASPC care asigură îngrijirea celor 242 de beneficiari testaţi pozitiv la centrul de îngrijire din Sasca Mică, prin instruirea specifică a acestora de către un medic epidemiolog al spitalului şi a recomandat desemnarea unei persoane din cadrul centrului care să ţină permanent legătura cu unitatea medicală în scopul monitorizării eficiente a evoluţiei stării de sănătate a acestora. Fiind vorba de un focar epidemiologic important, coordonatorul SJU şi prefectul de Suceava au stabilit că este necesară cooptarea unor voluntari cu pregătire profesională adecvată, care să poată administra din punct de vedere medical şi social această locaţie, dar şi pentru suportul psihologic al beneficiarilor şi angajaţilor testaţi pozitiv, având în vedere specificul centrului. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *