51 de posturi noi vor fi înființate la Spitalul Judeţean Suceava

Social

Consilierii judeţeni suceveni au aprobat, pe 14 aprilie alocarea sumei de 101.150 de lei pentru dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava cu cinci sisteme automate de nebulizare pentru dezinfecţia aeroflorei din ambulanţe, respectiv decontaminarea suprafeţelor şi a aparaturii din dotarea acestora, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

În aceeaşi şedinţă, CJ Suceava a aprobat finanţarea mai multor posturi de specialitate în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dar şi completarea structurii unităţii medicale prin înfiinţarea Laboratorului de medicină nucleară.

”În contextul deficitului de personal medical generat de epidemia COVID-19, după analiza avută împreună cu conducerea militară a Spitalul Judeţean Suceava, am supus votului consilierilor judeţeni şi s-a aprobat înfiinţarea unui număr de 51 de posturi de specialitate, printre care trei posturi de medic specialist şi cinci de asistent medical la Secţia boli infecţioase, două de medic specialist la Secţia pneumologie, un altul de medic specialist, zece de asistent medical şi zece de infirmieră la Secţia ATI, precum şi patru posturi de biolog la laboratorul testare SARS-CoV-2”, a spus Flutur.

Totodată, el a precizat că aprobarea completării structurii SJU Suceava prin înfiinţarea Laboratorului de medicină nucleară s-a putut face după primirea avizului favorabil de la Ministerul Sănătăţii. Potrivit lui Flutur, laboratorul va deveni funcţional după obţinerea autorizaţiilor sanitară de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi respectiv a celei din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *