Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) oferă, în perspectiva susţinerii examenului de bacalaureat şi a examenului de admitere la facultate, consultaţii gratuite la Limba şi literatura română şi la Matematică, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Codruţ Şerban.
Este al patrulea an consecutiv când elevii din judeţul Suceava, dar şi din judeţele învecinate, care doresc să îşi îmbunătăţească performanţele, pot beneficia de această oportunitate.
Sursa citată precizează că aceste consultaţii sunt concepute sub forma unor module interactive şi vor putea fi personalizate în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor participanţi.
Pentru înscriere este necesară completarea cererii de înscriere, aflată pe site-ul www.usv.ro, la secţiunea „Consultaţii bacalaureat”, şi transmiterea ei în perioada 25 februarie – 7 martie, iar orarul consultaţiilor va putea fi, de asemenea, accesat pe site, înainte de finalizarea perioadei de înscrieri.
În urma cursurilor de pregătire desfăşurate în perioada februarie – mai 2019, la care au participat aproape 350 de elevi, peste 90% dintre cursanţi au obţinut diploma de bacalaureat. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.