Piatra Teiului

Divertisment

Așezată pe malul stâng al Bistriței, stânca Piatra Teiului este situată în coada cuvetei actuale a lacului de acumulare Izvorul Muntelui de pe râul Bistrița.

Stânca Piatra Teiului, un bloc de rocă de mari dimensiuni, format din calcare recifale cretacice, se află la o distanță de aproximativ 44 km NV de orașul Bicaz, și a fost declarată monument al naturii (categoria a III-a IUCN) din 1951, actual cu statut de rezervație geologică. 

Cu o înălțime de 23 m, stânca Piatra Teiului are forma unui turn izolat, este amplasată pe o terasă mai înaltă cu 5-7 metri față de nivelul Bistriței și are baza cuprinsă de ape aproximativ jumătate de an. Aria protejată are o suprafață de 0,2 ha și se găsește la altitudinea de 508 m.

Stânca este perfect vizibilă de pe viaductul ce traversează lacul, un important nod de drumuri, ce leagă Moldova de Transilvania, fiind înconjurat de unele dintre cele mai frumoase peisaje din țară. Drumul de la viaduct duce spre Borca și apoi Vatra Dornei, pe Valea Bistriței, sau spre Ardeal, prin Grințieș și Tulgheș. În apropiere se află Stațiunea Durău și unul dintre cele mai importante puncte de acces pe traseele de pe Masivul Ceahlău. De asemenea, de la viaduct se poate merge spre pasul Petru Vodă, la mănăstirea cu același nume. 

Denumită de localnici Piatra Dracului, de acest monument al naturii se leagă numeroase legende. Inclusiv poetul și criticul literar, Alecu Russo a scris despre ea: ”Înaltă de patruzeci de picioare, așezată pe o temelie rotundă, potrivit tăiată, mulți călători, ca și mine, la întâia ocolire o vor lua de departe drept o clădire îndrăzneață, rămasă din străvechi vremuri, dar când te uiți la așezarea ei în șes, departe de mai mult de 500 de pași de orice înălțime, când i-ai pipăit cu mâna cremenea dintr-o bucată, în crăpăturile căreia vremea a aruncat un fel de mușchi gălbui, rămâi tăcut și mic în fața mărețului uriaș; ai de-a face parcă cu una din stâncile scăpate din mâinile titanilor trăsniți. La treizeci de picioare de la pământ, o muchie mai ieșită a stâncii alcătuiește, ca un fel de cerdac deasupra căruia se înalță creasta, puțintel încovoiată și încununată de o mladă plecată de tei, care a dat pietrei numele lui, mai mult spre a o face să uite alt nume grozav, pe care ciobanii nu-l rostesc decât în șoaptă și făcându-și cruce ca buni creștini.” 

Una dintre legendele din zonă spune că bucata de piatră a apărut în urma unui pariu dintre diavol și Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu se plânsese diavolului de minciuna și lucrurile rele ale oamenilor, iar diavolul s-a gândit să aducă potopul asupra oamenilor. Diavolul s-a lăudat că va fura o bucată de stâncă de pe vârful Muntelui Ceahlău, într-o noapte, și până dimineața el va deveni stăpân peste omenire. Astfel a desprins bucata de stâncă din Ceahlău și s-a îndreptat spre valea Bistriței, când un zgomot ascuțit se auzi din văi — era cântatul cocoșului. Diavolul și-a descleștat ghearele și bucata de piatră a căzut din mâna sa, în mijlocul apei.

Localnicii spun că de atunci, noapte de noapte, stânca se mută, fie pe stânga, fie pe dreapta, căci se pare, diavolul nu a încetat să încerce să ia stânca de acolo și să o ascundă în adâncurile apelor pentru a putea stăpâni lumea, și nu reușește decât să o urnească doar câțiva centimetri.

O altă legendă vehiculată printre localnici povestește că în vremuri străvechi, într-o văgăună ascunsă a Ceahlăului trăia un căpcăun care fura fetele din sat și le ducea pe platoul muntelui, unde le transforma în stane de piatră cu înfățișări ciudate.

Mâniat peste măsură, tatăl uneia dintre fetele răpite și-a convins sătenii să meargă să-l doboare pe căpcăun. Monstrul din vârful muntelui a privit atunci furios și a luat într-o noapte o bucată de piatră pentru a distruge satul fetei. Atunci, duhul cel bun al Ceahlăului, pe care oamenii și-l închipuie ca fiind un bătrân cu părul alb, s-a prefăcut într-un tânăr voinic, care l-a înfruntat pe căpcăun. Voinicul a tăiat ghearele monstrului și bucata de stâncă a căzut în locul în care o vedem și astăzi.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.