Noul bloc operator de la SJU Suceava va fi dat în folosinţă pe 15 septembrie

Social

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că blocul operator de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) va fi dat în folosinţă pe data de 15 septembrie, după ce a fost supus unor lucrări de extindere.

Flutur a inspectat, împreună cu managerul interimar al SJU Suceava, doctorul Alexandru Calancea şi şeful Blocului operator, doctorul Ionuţ Jurchiş, lucrările de extindere ce constau în supraînălţarea corpului D şi realizarea unei investiţii pe 1.100 de metri pătraţi, cu patru noi săli de operaţie. El a precizat că SJU Suceava are 15 săli de operaţii, iar din bani alocaţi de la CJ, circa 30 de milioane de lei, se fac investiţii în extinderea blocului operator, 15 septembrie fiind data la care constructorul are termen de finalizare a lucrării.

“Este o lucrare foarte delicată, pentru că dotările sunt de ultimă generaţie şi se are în vedere, în special, securitatea pacienţilor”, a spus Flutur.

El a explicat că este vorba despre sisteme de climatizare, de dezinfectare, de spălare a pereţilor, a instrumentarului, a sălilor, dar şi de accesul pacienţilor, accesul materialelor cu care se intervine şi transportul acestora spre staţia de sterilizare.

“Se vor diversifica intervenţiile, că vorbim de ortopedie, că vorbim de neuro-chirurgie şi alte domenii. Era nevoie de aceste spaţii, pentru că la Suceava numărul intervenţiilor chirurgicale s-a dublat în ultima perioadă, faţă de ceea ce era în urmă cu şapte-opt ani. Dacă se făceau, în medie, 4.500 de operaţii, s-a ajuns la peste 10.000”, a arătat Flutur.

Ionuţ Jurchiş a arătat că realizarea acestui bloc operator era imperios necesară, pentru că numărul intervenţiilor chirurgicale a crescut foarte mult.

“Sperăm din tot sufletul să revenim la ceea ce am fost. Sperăm să oferim cetăţenilor acestui judeţ servicii medicale de calitate, în condiţiile în care deplasarea spre alte zone pentru tratarea anumitor patologii se realizează cu foarte mare dificultate. În momentul de faţă, o sală din acest nou bloc operator are undeva la 60 de metri pătraţi ceea ce face ca abordarea multidisciplinară a unei patologii foarte complexe să fie realizată fără absolut nicio problemă. Sperăm să primim cât de curând pacienţii noştri în această construcţie minunată”, a spus Jurchiş. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.