70% din activitatea SJU Suceava se reia, secţiile cu specialităţi unice funcţionând ca non-COVID

Social

Activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava ar putea fi reluată în proporţie de 70%, făcând posibilă funcţionarea unor secţii cu specializări unice în judeţ, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Gheorghe Flutur, în urma a două întâlniri succesive ale CJSU, dar şi a uneia tehnice la care a participat coordonatorul pentru gestionarea COVID al Regiunii Nord-Est, Lucian Indrei.

Flutur a precizat că la aceste discuţii a mai participat conducerea SJU şi reprezentanţi ai DSP Suceava, iar secţii precum neurochirurgie, chirurgie, urologie, obstetrică şi ginecologie, ortopedie ar putea redeveni funcţionale în curând. “Pe toate nivelele, până la etajul V, se vor organiza secţii non-COVID. Etajul VI va fi zonă tampon, unde vor fi pacienţii internaţi care sunt testaţi şi care apoi, în funcţie de rezultatul testului, vor fi internaţi pe secţiile COVID sau non-COVID. La etajul VII va fi terapie intensivă COVID şi secţii pentru intervenţii chirurgicale pentru pacienţi COVID. Va fi asigurată separarea circuitelor funcţionale COVID şi non-COVID. În funcţie de evoluţia bolii în judeţ, va fi posibilă, ulterior, amenajarea etajelor superioare ca zone COVID, odată cu amenajarea etajului VI ca zonă non-COVID”, a explicat Flutur.

Potrivit preşedintelui CJ Suceava, pavilioanele de la Spitalul Vechi se vor menţine ca spaţii COVID, cu excepţia Secţiei de oncologie, care va fi non-COVID. Totodată, la Spitalul Vechi a fost demarată procedura pentru înfiinţarea unui compartiment ATI lângă Secţia de Boli Infecţioase.

”Având în vedere evoluţia la acest moment a situaţiei epidemiologice în judeţ, acestea sunt soluţiile identificate pentru revenirea, în etape, a activităţii Spitalului Judeţean Suceava la activităţile normale, de dinainte de pandemie. Nu a fost cazul să fie luate în calcul alte soluţii, cum ar fi zonele de izolare pentru pacienţii asimptomatici sau alte unităţi medicale din judeţ şi salut acest lucru. Urmează ca mâine să se realizeze procedura de avizare epidemiologică pentru soluţia prezentată”, a spus Flutur. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.