Ministrul Tătaru: Managerul Florin Filip, care a demisionat de la conducerea SJU Suceava, era depăşit de situaţie

Social

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi seara că managerul interimar Florin Filip, care a demisionat în cursul zilei de la conducerea SJU Suceava pentru a fi înlocuit cu colonelul Daniel Ionuţ Derioiu, era depăşit de situaţia creată în unitatea spitalicească din cauza numărului mare de cazuri de pacienţi şi cadre medicale infectate cu COVID-19.Ministrul Tătaru a subliniat, într-un interviu la postul Digi 24, că a aşteptat de la Florin Filip, numit în urmă cu o săptămână în locul fostului manager suspendat, Vasile Rîmbu, să aducă nişte schimbări, care însă nu au apărut, iar în această situaţie nu se mai putea pierde timp.

“Ştiam de acum o săptămână ce este la Suceava: o serie de nereguli, atât manageriale, cât şi din partea corpului medical, cât şi din partea DSP-ului de atunci, care nu a făcut nicio anchetă, medici care n-au respectat nici izolarea, nici internarea pentru cei pozitivi; pacienţi, la fel, care n-au respectat izolarea… A fost o transmitere continuă, accelerată, care în acest moment este la fel de accelerată. Am adus atunci medici de la Iaşi, am refăcut Unitatea de Primire Urgenţe, am refăcut parţial Direcţia de Sănătate Publică, pentru a începe nişte anchete, am refăcut nişte circuite şi am repus un manager. Un manager nou, care era din sânul medicilor, cu mai multe recomandări. Trebuia să aducă nişte schimbări; nişte schimbări care nu au apărut şi nu ne permitem să stăm mai mult timp. La o săptămână nu au apărut, ba, din contră, managerul încerca oarecum să ne sugereze că îşi dă demisia din cauza condiţiilor, deşi avea echipamente, deşi avea medicamente, avea materiale sanitare, primite chiar în ultimele zile”, a spus Tătaru.

El a adăugat că astfel a trebuit să fie aleasă varianta aducerii managementului militar. “Am ales atunci varianta de a schimba managementul acelei unităţi sanitare şi, cu sprijinul domnului ministru Ciucă, am adus un management militar. Managerul este de la Spitalul Militar din Braşov, directorul medical de acolo, participant la mai multe teatre de operaţiuni – şeful spitalului ROL 3, când a fost la Cincu acea acţiune NATO -, urmat de încă trei colegi: director medical, şef la resurse, şef la administrativ. Am reevaluat situaţia, am văzut că sunt circuite, dar nu sunt respectate în spital, după cum nu era respectată nici aceea distanţare socială sau izolarea la domiciliu în toată Suceava. În acest moment, ca Minister al Sănătăţii, am recomandat să se refacă tot ce înseamnă management. A fost o predare de management astăzi. Domnul secretar de stat Paul Oprea a rămas acolo, el fiind un general în rezervă – fostul şef al Direcţiei Medicale a Armatei. Va rămâne câte zile, este nevoie pentru a pune pe picioare activitatea medicală din spital, apoi va rămâne echipa managerială, pe toată situaţia de criză”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Întrebat cu privire la greşelile făcute de autorităţile locale din Suceava în gestionarea situaţiei, el a răspuns că este mai puţin o responsabilitate a acestora în ceea ce s-a întâmplat. “Eu ştiu… autorităţi locale mai puţin. Că am văzut că fonduri au dat către acest spital, au încercat să organizeze. Poate în alegerea managerului a fost o greşeală – a primului manager. Propunerea pentru al doilea nu am lăsat-o să funcţioneze prea mult, fiindcă n-am văzut rezultate şi atunci am luat lucrurile din pripă. Dar avem nişte cazuri incorect diagnosticate, un aflux foarte, foarte mare de concetăţeni de-ai noştri care au venit din străinătate, s-au retras acasă. Nu au putut fi controlaţi nici prin anchete, nici prin activitate medicală. Ştiţi ce a urmat – un personal medical infectat în marea lui majoritate, un personal în izolare, în cealaltă parte, şi un suport medical foarte scăzut, prin lipsa de medici şi prin lipsa unor anchete, având în vedere că şi DSP a suferit pierderi, la un moment dat chiar terminându-se tot personalul din DSP; care nu era bolnav era în izolare, care nu era în izolare nu s-a mai prezentat la serviciu. Atunci a fost nevoie să aducem de la Iaşi tot ce înseamnă cadre medicale, iar inclusiv la DSP Suceava să refacem, cu ajutorul doamnei doctor Trifan de la DSP Iaşi, care a realizat începutul activităţii în decurs de o săptămână, urmând ca în următoarea săptămână, cu ajutorul noului management de la spital şi al domnului secretar de stat, să refacem tot ce înseamnă anchete din acest moment”, a evidenţiat ministrul Tătaru.

Potrivit acestuia, ce se aşteaptă de la noul management militar este să se asigure că sunt respectate normele şi precauţiile, circuitele din spital, dar şi să facă evaluarea personalului medical disponibil şi să se vadă pe ce se va putea conta ca resursă umană în continuare. “Ele existau şi înainte (normele şi circuitele – n.red.), dar nu erau puse în practică. Am cerut să se facă o instruire a întregului personal, a tot ce înseamnă prevenţie şi protecţie. Am cerut ca fiecare secţie în parte să-şi facă un recensământ, să-şi vadă personalul – medici, asistente, îngrijitori, infirmiere şi personal auxiliar; care sunt valizi, care sunt pozitivi, care au fost testaţi, care nu au fost testaţi, care au fost într-adevăr contacţi şi trebuie testaţi, reevaluaţi, care au fost în izolare voluntară la domiciliu, cât ţine acea izolare voluntară, când ar trebui să se întoarcă la serviciu. S-a făcut un recensământ; după acest recensământ vedem cu ce mergem înainte. În acest moment avem 324 de pacienţi pozitivaţi, la nivelul celor care sunt internaţi – până la 530 erau astăzi, spre zona prânzului, erau la domiciliu sau internări de zi prin boli neinfecţioase. Am cerut reevaluarea acestor pacienţi, mare parte dintre ei medici, ca să le vedem statusul bolii şi în măsura în care sunt negativi, ei vor putea veni la spital să trateze în continuare. Această dezordine a fost girată de fosta Direcţie a DSP, care la un moment dat a renunţat şi ea să mai continue, precum şi de managementul defectuos – o relaţie proastă cu personalul medical, o relaţie încordată, care a fost şi flacăra, în contextul infecţiei cu coronavirus, care a dus la neînţelegerile din spital. Şi nu le spun dezertări, le spun neparticipare în activitatea medicală”, a subliniat Tătaru.
Potrivit acestuia, rezultatele noilor măsuri luate în privinţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Suceava ar trebui să apară după două săptămâni, când ar trebui să se vadă o scădere a numărului celor infectaţi. “Eu vreau să văd în următoarele două săptămâni o evaluare. Ne gândim că aceia care sunt acum încă au făcut transmitere, îşi vor face efectul într-o săptămână, două. Vreau să văd măsurile luate atât în planul Spitalului Judeţean Suceava, cât şi în comunitate, după discuţiile cu autorităţile locale – să scadă şi ca număr. Dar mă aştept la acest lucru peste două săptămâni. E interesant de observat, fiindcă în două săptămâni se va întoarce acasă şi cealaltă parte a celor din Spania, care pregătesc sărbătorile pascale”, a mai spus Nelu Tătaru.

Totodată, el s-a referit şi la situaţia din Arad, unde s-a aflat în vizită miercuri. “Este o transmitere locală, nu la nivelul Sucevei. Dar dacă nu se iau măsuri, poate ajunge la nivelul Sucevei. Avem o apropiere şi de punctele de trecere de la Nădlac – acolo avem un aflux important, în care cei care intră la un moment dat, acuzând fenomene, sunt duşi la spitalul din Arad. De-asta spun, că afluxul este mai mare la Arad, dar dacă este foarte bine controlat, putem stăpâni şi menţine ritmul pe care îl avem acum”, a susţinut ministrul.
În opinia sa, reuşita ţinerii sub control a răspândirii virusului în Arad depinde şi de furnizarea echipamentelor necesare personalului medical, în condiţiile în care lipsa acestora a dus “la lipsa de încredere”. “Va reuşi în momentul în care vor avea şi echipamente – au început să apară echipamente – şi vor face şi testările corespunzătoare, vor avea medicamente şi vor reuşi să redea încrederea personalului medical. Am întâlnit peste tot această lipsă de încredere a personalului medical, dar îi asigur încă o dată că le sunt aproape, iar ceea ce ţine de Ministerul Sănătăţii, atât echipamente, cât şi materiale sanitare, precum şi medicamente, vor avea. Nu vor avea stocurile mari pe care le vor spera, dar vor avea pentru a menţine o activitate medicală”, a mai spus ministrul Nelu Tătaru. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.