Trend crescător al cazurilor de COVID-19 în municipiul reşedinţă

Social

Evoluţia cazurilor de infecţie cu noul coronavirus a înregistrat un trend ascendent în ultima săptămână, în municipiul Suceava, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi.

El şi-a exprimat îngrijorarea faţă de tendinţa de creştere a numărului de cazuri active de COVID-19 din municipiul reşedinţă, precizând că, în prezent, sunt 20 de cazuri, comparativ cu 13 în urmă cu o săptămână.

Harşovschi a afirmat că, în contextul evoluţiei COVID-19, de marţi, Primăria şi Poliţia Locală Suceava au demarat o nouă campanie de informare a populaţiei cu privire la importanţa respectării măsurilor sanitare, iar în urma verificărilor efectuate în special în pieţe şi în mijloacele de transport în comun au fost date foarte multe avertismente şi sancţiuni contravenţionale.

Potrivit viceprimarului, în perioada 30 mai – 13 iulie, Poliţia Locală a aplicat 207 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 70.750 de lei.

„Nu este de glumă cu acest virus, uitaţi-vă ce se întâmplă şi în afara României”, a mai spus Harşovschi. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.