Creştere cu peste 50% a cazurilor confirmate pozitiv la SJU Suceava

Social

Un număr de 306 pacienţi se aflau internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava duminică, dintre care 206 cu COVID-19, comparativ cu ziua precedentă când erau 149 diagnosticaţi pozitiv.

Într-un comunicat transmis de către reprezentanţii SJU, se arată că în Sectorul COVID s-a deschis un punct de triere al pacienţilor suspecţi de infecţie cu SARS CoV 2, deservit de medici de la UPU. Punctul de triere, instalat cu ajutorul SMURD Suceava, este în apropierea sectoarelor de internare a pacienţilor şi cuprinde trei corturi cu circuite.

Totodată, s-au efectuat demersuri pentru instalarea în zona ambulatoriului SJU a două-trei sisteme modulare, ce vor putea fi utilizate în cazul creşterii numărului de pacienţi cu COVID-19.  S-a asigurat permanenţa liniilor de garda şi continuitatea serviciului pe toate specialităţile, atât în Sectorul COVID-19, cât şi în celelalte sectoare de  activitate.

De asemenea, conducerea SJU Suceava anunţă că, la începutul săptămânii, va fi pus în funcţiune echipamentul de testare rapidă a COVID-19 pus la dispoziţie de Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), testele urmând să fie efectuate de specialişti din cadrul SJU Suceava şi de la USV. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *