Site icon la-Suceava.ro

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, redeschisă după decontaminare

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava s-a redeschis după decontaminare, în prezenţa şefului UPU-SMURD Iaşi, Carmen Diana Cimpoeşu, şi a coordonatorul crizei COVID-19 pe Moldova, Lucian Indrei.

”Departamentul de Urgenţă din Suceava – redeschis pe viaţă după decontaminare în timpul crizei coronavirusului”, a transmis Carmen Diana Cimpoeşu.

UPU Suceava va funcţiona în regim de evaluare iniţială a pacienţilor şi, ulterior, de dirijare spre alte centre medicale.

„Este o activitate care doreşte să facă un screening a pacienţilor cu probleme medicale. Ulterior, decizia de a fi trimişi înapoi acasă sau direcţionaţi spre spitale de referinţă este luată de colectivul din UPU”, a anunţat noul manager al SJU Suceava, Florin Filip.

SJU Suceava a fost închis, la începutul săptămânii, pentru dezinfecţie totală, după ce au fost înregistrate numeroase cazuri de infecţie cu noul coronavirus, în special în rândul cadrelor medicale.

Potrivit strategiei stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru SJU Suceava, prima secţie care urma să fie deschisă era UPU, unde să ajungă pacienţii care pentru a fi diagnosticaţi şi apoi direcţionaţi spre spitalele suport din Rădăuţi şi Fălticeni, iar cele mai grave cazuri, spre spitale din Iaşi. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version