Site icon la-Suceava.ro

Testare gratuită pentru hepatita C şi tratament gratuit fără interferon pentru persoanele depistate pozitiv

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a intrat în programul naţional de testare gratuită şi tratament al persoanelor depistate pozitiv la hepatita C, fără interferon, a anunţat într-o conferinţă de presă, joi, directorul medical Mircea Macovei.

Şeful secţiei de Boli Infecţioase, Monica Terteliu, prezentă la conferinţa de presă, a explicat că hepatita C este asimptomatică, nu provoacă simptome evidente decât foarte târziu, dar afectează în timp funcţiile ficatului şi degenerează în ciroze hepatice, cancer de ficat, insuficienţă hepatică şi poate duce la deces.

Terteliu a spus că boala se poate manifesta prin oboseală, dureri musculare, iritabilitate, greaţă sau icter uşor, se transmite de la o persoană la alta prin contaminarea cu sângele infectat, fiind mai expuse riscului personalul medical, persoanele cu parteneri sexuali multipli sau cele care şi-au făcut tatuaje, piercing-uri sau tratamente cosmetice cu instrumentar nesterilizat.

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a precizat că toate persoanele interesate, cu vârsta de peste 40 de ani, sunt aşteptate la ambulatoriul secţiei din cadrul SJU Suceava pentru testarea gratuită, de luni până vineri între orele 8,00-15,00.

Potrivit lui Terteliu, acurateţea testului este de circa 90%, iar persoanele depistate pozitiv vor fi apoi retestate prin metode de laborator şi după confirmare pacientul va fi îndrumat spre tratament fără interferon.

La rândul său, şeful Secţiei de Gastroenterologie, Dorin Achiţei, a spus că s-au obţinut rezultate foarte bune în tratamentul fără interferon, cu rată de vindecare de 99%, chiar şi în cazul unor pacienţi cu forme avansate de boală sau cu vârste de peste 80 de ani.

Achiţei a precizat că tratamentul este gratuit, fiind decontat integral de Casa de Asigurări de Sănătate, iar firmele de medicamente primesc banii doar dacă tratamentul conduce la vindecarea pacientului.

Potrivit lui Achiţei, nu există un program naţional de screening şi de aceea nu se ştie numărul de persoane care au hepatita C, dar se estimează o prevalenţă de 3% din populaţie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii având ca obiectiv eradicarea bolii până în 2030. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version