Site icon la-Suceava.ro

Primarul Sucevei cere testarea familiilor care au membri cu COVID-19; încă 2.000 de teste donate SJU

Primăria municipiului Suceava a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava alte 2.000 de teste ce vor fi utilizate pentru depistarea noului coronavirusului, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

Edilul a cerut din nou să fie luată o decizie privind testarea cu prioritate a familiilor din municipiul Suceava în cadrul cărora au fost depistaţi membri pozitiv la SARS CoV 2.

“Săptămâna asta Primăria Suceava a mai dat 2.000 de teste la Spitalul Judeţean pentru aparatul Real Time PCR donat recent. În total am donat 3.000 de teste. Mi-aş dori şi cer acest lucru ca familiile care au membri pozitivi să fie testate cu prioritate”, a spus Lungu.

Pe de altă parte, Primăria municipiului Suceava a pus la dispoziţia SJU Suceava un număr de 300 de locuri de cazare pentru perioada următoare.

Lungu a spus că o hotărâre în acest sens a fost aprobată într-o şedinţă “de îndată” a Consiliului Local, la începutul acestei săptămâni, precizând că este vorba despre câte un cămin de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional “Spiru Haret”. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version