Municipiul Suceava, reședința județului cu același nume, este situat în NE României, în partea centrală a Podișului Sucevei, la o altitudine de 325-340 m, pe dreapta râului Suceava.
Pe teritoriul Sucevei au fost descoperite vestigii care atestă locuirea aici încă din paleoliticul superior (100.000-10.000 î.Hr.), în așezări aparținând unei populații de vânători și culegători. Din epoca bronzului (mileniul II î.Hr.) au fost descoperite între altele, în partea de vest a orașului, două morminte. Pe malul stâng al pârâului Șcheia au fost descoperite vestigii din vremea dacilor liberi (carpi și costoboci), respectiv din secolele II-III d.Hr. (locuințe, vase ceramice lucrate din pastă fină, bine arsă, modelate la roată), care dovedesc vechi tradiții dacice precum și influența civilizației romane.
Din vremea migrațiilor datează vechile așezări sătești din partea de est a actualului oraș, care în secolul XIV-lea se vor grupa, constituindu-se astfel primul nucleu al viitorului oraș medieval. Domnul Moldovei Petru I Mușat (1375-1391) a decis să schimbe reședința domnească de la Siret la Suceava, care devine astfel pentru mai bine de două secole capitala Moldovei.
Orașul este menționat prima dată într-un document din 11 februarie 1388, emis în Cetatea Sucevei de Petru I Mușat. După stabilirea reședinței la Suceava Petru I Mușat inițiază construirea a două fortificații: Cetatea de la Șcheia și Cetatea de Scaun. Tot atunci a fost ridicată și biserica Mirăuți (prima catedrală mitropolitană).
Timp de aproape trei secole, orașul a cunoscut o perioadă de prosperitate și de glorie, iar Cetatea de Scaun a fost cel mai însemnat punct de rezistență al Moldovei, atingând apogeul în vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care i-a acordat o atenție sporită, consolidând Cetatea, Curtea Domnească, adăugând noi și importante construcții în oraș, îngrijindu-se de dezvoltarea sa economică și culturală. Suceava a ocupat un loc de prim plan între orașele Moldovei, fiind cel mai important centru al producției de mărfuri și al schimbului intern și extern, aici aflându-se vama principală a țării.
Din Suceava au fost emise numeroase hrisoave domnești privind organizarea administrativă, juridică, fiscală, militară, comercială etc., aici s-au pus, în vremea lui Ștefan cel Mare, bazele istoriografiei românești (”Letopisețul anonim al Moldovei”) , aici s-au scris și păstrat manuscrise și cărți valoroase, s-au lucrat broderii, podoabe de aur, țesături.
Tot în vremea domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea de Scaun a fost extinsă și întărită. Cetatea de Scaun a Sucevei a putut rezista astfel asediului turcilor din vara anului 1476, când însuși sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (în 1453), venise să supună Moldova. Cetatea a rezistat și asediului turcilor din anul 1485 și mai ales în 1497, când a fost asediată de oștile regelui polon Ioan Albert. În Cetatea Sucevei s-a stins din viață, la 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare.
Urmașii lui Ștefan cel Mare la tronul Moldovei — Bogdan al III-lea (1504-1517), Ștefăniță Vodă (1517-1527), dar mai ales Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), au continuat politica de dezvoltare a Sucevei. La 18 septembrie 1538, când oastea otomană comandată de Soliman Magnificul a înconjurat-o cu 200.000 de ostași și 230 de tunuri, Cetatea Sucevei ar fi putut să reziste asediului, dar Petru Rareș a fost trădat de marii boieri, care hotărâseră să închine țara turcilor, astfel încât domnul a fost nevoit să se refugieze în Cetatea Ciceului (28 septembrie 1538).
Mai târziu, Alexandru Lăpușneanu, ajutat de turci să urce pe tronul Moldovei, pentru a doua oară (1564-1568), le îndeplinește acestora dorința de a distruge Cetatea Sucevei, incendiind-o și părăsind-o, după care a mutat (în 1564) reședința voievodală la Iași. Totuși, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, Suceava este temporar reședința unor domnitori care s-au străduit să facă o politică independentă.
La 21 mai 1600, armatele voievodului Mihai Viteazul au intrat, fără luptă, în Cetatea de Scaun a Sucevei, încheindu-se astfel actul primei Uniri a Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei. Câteva zile mai târziu, Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jura credință voievodului Mihai Viteazul, care se intitula ”domn al Țării Românești și Ardealului și a toată Țara Moldovei”.
Suceava mai cunoaște momente de înflorire în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), care face aici ample lucrări de construcție, atât la Cetatea de Scaun, cât și la Curtea Domnească. A urmat apoi o perioadă de declin, favorizat de distrugerile provocate de războaiele turco-polone. În 1675, din ordinul turcilor, Dumitrașcu Cantacuzino, domn al Moldovei (1674-1675, a doua oară), a aruncat în aer, cu ajutorul explozibilului, Cetatea Sucevei, care a rămas de atunci în ruină.
În 1775, nordul Moldovei (regiunea Bucovinei) intră sub stăpânire habsburgică (1775-1918), perioadă în care Suceava a devenit capitala unui ținut și apoi a unui județ, s-au construit clădirile spitalului, gării feroviare, primăriei, prefecturii, tribunalului, s-a introdus iluminatul electric, s-au realizat lucrări de canalizare și de instalare a conductelor de apă potabilă ș.a. Gara Burdujeni, o copie la scară redusă a celei din Freiburg (Germania), construită de firma Strousberg, a fost deschisă în 1869, cu ocazia inaugurării căii ferate Roman-Suceava.
La 28 noiembrie 1918 orașul Suceava, odată cu întreaga regiune a Bucovinei, au fost integrate în granițele României reîntregite.
În perioada interbelică, Suceava — reședința județului cu același nume — , a fost mai mult un centru negustoresc, industria fiind reprezentată doar de câteva fabrici și ateliere meșteșugărești.
După cel de-al Doilea Război Mondial, în partea de nord-est a orașului, cât și în vest, în zona Șcheia, s-au concentrat cele mai importante obiective industriale, unde erau prelucrate materii prime din această parte a țării (fabrici de hârtie, prelucrare a lemnului, piese mașini și utilaje, sticlă, industrie alimentară, industrie ușoară).
Suceava a fost declarat municipiu și reședință a județului omonim la 17 februarie 1968. La recensământul populației din 2011 Suceava avea 92.121 locuitori.
Numeroase monumente, biserici și alte obiective de interes turistic pot fi văzute la Suceava: Cetatea de Scaun (secolul XIV), situată pe un platou înalt, restaurată în ultimii ani; ruinele Cetății Șcheia (secolul XIV); ruinele Curții Domnești (ridicată, peste resturile unui palat de lemn datând din timpul domniei lui Petru Mușat, de Ștefan cel Mare, refăcută de Vasile Lupu); biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (denumită și a Coconilor sau Beizadelelor), ctitorie din anii 1642-1643 a lui Vasile Lupu, menită să servească drept paraclis al Curții Domnești; biserica Învierii, fondată în 1551 de soția voievodului Petru Rareș, doamna Elena (Brancovici); biserica având hramul ”Sfântul Gheorghe” — Mirăuți (sau Mitropolia Veche), ctitorie din secolul XIV a lui Petru I Mușat, devenită sediul Mitropoliei Moldovei în 1401, în timpul lui Alexandru cel Bun, biserica Mirăuți este numită astfel pentru că aici erau miruiți voievozii Moldovei înainte de înscăunare (aici a fost uns ca domn, la 2 aprilie 1457, Ștefan cel Mare; în 1996-1997, cu ocazia unor lucrări de restaurare, au fost descoperite la biserica Mirăuți, mormântul lui Petru I Mușat și mormântul doamnei Evdochia de Kiev, prima soție a lui Ștefan cel Mare); mănăstirea ”Sfântul Ioan cel Nou” (secolul XVI) (în biserica mănăstirii se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou, martirizat, în 1303, la Cetatea Albă, aduse în 1402 de Alexandru cel Bun; din 1991 la mănăstirea ”Sfântul Ioan cel Nou” se află reședința nou-înființatei Arhiepiscopii a Sucevei și Rădăuților); biserica Sf. Dumitru, ctitorie a lui Petru Rareș din anii 1534-1535; mănăstirea Zamca, ridicată în 1606, cel mai important așezământ monahal al bisericii armene din România, a fost ridicată pe un platou din partea de vest a orașului de armenii refugiați în Moldova încă din secolul XVI; bisericile cu hramurile ”Sfântul Nicolae” (1612), ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (1612), ”Adormirea Maicii Domnului” — Ițcani (1639); statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, amplasată în parcul vechii cetăți, operă a sculptorului Eftimie Bârlădeanu, dezvelită în anul 1977.
În Suceava funcționează Universitatea ”Ștefan cel Mare” (înființată în 1990); Muzeul de etnografie și artă populară (în clădirea fostului Han Domnesc, construcție de la sfârșitul secolului XVI); Muzeul Național al Bucovinei, cu colecții de arheologie, istorie, științele naturii, artă, etnografie, găzduit în clădirea fostei Prefecturi (1898).
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.