Municipiul Rădăuți din județul Suceava este situat în depresiunea omonimă, pe interfluviul dintre râurile Sucevița și Pozen, la 360-380 m altitudine, la 38 Km NV de municipiul Suceava, reședință de județ.
Așezarea la limita dintre Obcina Mare și Podișul Sucevei a făcut ca împrejurimile Rădăuțiului să fie împodobite cu bogate păduri de brad, conferind zonei un aspect curat și pur. Rădăuțiul face parte din vechile domenii voievodale, presărat cu lăcașuri de cult de diferite confesiuni, după cum arată site-ul Primăriei municipiului.
În perimetrul municipiului au fost descoperite vestigii neolitice, din epoca bronzului și din cea a fierului, precum și din perioada civilizației geto-dace. După unii istorici, Radăuțiul ar fi fost cunoscut ca așezare stabilă încă din timpul dacilor, sub denumirea de ”Rottacenum” — dată de ostașii garnizoanei romane de peste râul Siret. Tot aici au fost descoperite și urmele unei așezări din secolul al XIII-lea.
Istoricul Nicolae Iorga presupune că numele localității provine de la un anume Radu, probabil conducătorul obștii locale din perioada anterioară întemeierii statului feudal Moldova.
Cunoscută ca așezare rurală din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, localitatea apare menționată documentar prima oară la 18 noiembrie 1393, într-un hrisov în care Roman I Mușat, domn al Moldovei (1391-1394), dăruiește unor boieri un sat de pe râul Suceava, al cărui hotar trecea prin apropierea satelor și ocolului lui Radomir.
Cea mai veche menționare a localității sub denumirea de Rădăuți datează din 6 iulie 1413, într-un document prin care domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432), trece în stăpânirea soacrei sale, Doamna Anastasia, mai multe sate și ocoale, urmând ca după moartea ei acestea să intre în proprietatea Episcopiei de Rădăuți. Data de 6 iulie este ziua oficială a municipiului Rădăuți. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea și până în 1789 la Rădăuți a funcționat o Episcopie.
Localitatea a suferit de mai multe ori de pe urma jafurilor și incendiilor provocate, mai ales în secolul al XVIII-lea, de invaziile tătarilor, turcilor, polonezilor și cazacilor.
În 1744, la Rădăuți a fost dată în folosință o tipografie, iar în 1747 a fost înființată, pe lângă Episcopie, o școală cu predare în română și slavonă. Îndeletnicirile tradiționale erau prelucrarea lemnului și creșterea animalelor, iar la finele secolului al XVIII-lea la Rădăuți a fost construită o fabrică de hârtie.
În perioada stăpânirii austriece a Bucovinei (1775-1918), Rădăuți a primit, în 1819, certificatul de târg, în 1852 a trecut la rangul de oraș, iar în 1854 se numea ”centru districtual”. Au fost executate lucrări de asanare a mlaștinilor din jurul orașului, de canalizare a unor cursuri de apă care străbăteau orașul și de trasare a tramei stradale.
Rădăuțiul a fost, alături de Suceava și de Câmpulung Moldovenesc, un centru important al acțiunilor revoluționare de la 1848.
În 1918, lupta națională a românilor din Bucovina s-a amplificat și diversificat, fiind constituite gărzi naționale, care, cu sprijinul populației, au preluat conducerea administrativ-politică a localităților. Au fost constituite comitete locale, fiind desemnați, în cadrul unor adunări populare, deputații în Adunarea Constituantă a Bucovinei. La 28 noiembrie 1918 a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România.
După 1918 și până în 1950 a fost reședința județului cu același nume, apoi până în 1968 a fost sediu de raion în cadrul județului Suceava. Începând din anii ’60, Rădăuți a cunoscut o perioadă de dezvoltare, devenind principala zonă, după municipiul Suceava, ca importanță economică, turistică, suprafață și număr de locuitori. În sectorul industriei s-au remarcat în acea perioadă mobila sculptată, prelucrarea de metale și industria textilă.
Rădăuțiul a fost declarat municipiu la 24 noiembrie 1994. La Recensământul populației și al locuințelor din anul 2011 număra 23.822 locuitori.
Dintre obiectivele de interes cultural și turistic amintim: biserica având hramul ”Sfântul Nicolae” (numită și Bogdana), ctitorie de după anul 1359 a domnului Bogdan I (1359-1365), cea mai veche clădire bisericească din zid din Moldova, construită pe locul unei vechi biserici din lemn, biserica Bogdana, care a găzduit de la început sediul Episcopiei Rădăuților (picturile murale interioare, executate în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, au fost refăcute în întregime în vremea lui Ștefan cel Mare și recondiționate în 1880 de pictorul Epaminonda Bucewski); biserica ”Sfântul Nicolae” a fost transformată (în 1479) în necropolă domnească de către Ștefan cel Mare, care a pus lespezi sculptate pe mormintele domnilor Bogdan I, Lațcu, Roman I, Ștefan I, Bogdan al II-lea (la 7 decembrie 1992 la biserica ”Sfântul Nicolae” a fost instalat un stareț, ea redevenind, astfel, mânăstire); Catedrala ortodoxă cu hramul ”Pogorârea Duhului Sfânt”, construită în două etape (1926-1940 și 1947-1961), după planurile arhitectului Mihail Pankowski; biserica romano-catolică (1823-1826), în stil romanic, cu un turn-clopotniță de 35 m înălțime; biserica evanghelică (1862); clădirea fostei judecătorii (1862); clădirea Liceului ”Eudoxiu Hurmuzachi” (1863); clădirea Muzeului municipal (1860); Templul evreiesc (1879); clădirea fostei Prefecturi (1909), astăzi hotel. În 1984 a fost inaugurată ”Aleea Voievozilor”, străjuită de busturile domnilor Bogdan I, Petru Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Ioan Cuza. În arealul municipiului se află mlaștina Rădăuți (5 ha), declarată rezervație naturală.
În 1992, Academia Română a înființat Centrul de studii ”Bucovina”.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.