Casa Memorială Nicolae Labiș, aflată la 45 de kilometri de municipiul Suceava, pe DJ209A, este locul unde a trăit poetul în perioada 1954-1956 și a scris, în urmă cu 60 de ani, poemul ”Moartea căprioarei”. Casa memorială, inaugurată în 1975, este amenajată în locuința din centrul satului Mălini, care a aparținut părinților lui Nicolae Labiș.
Expoziția de bază și spațiile memorialistice, desfășurate în patru încăperi, reconstituie datorită exponatelor autentice — cărți, caiete, rechizite școlare, piese vestimentare, un clopoțel, o galenă, documente, fotografii, afișe — climatul de viață și creație al poetului.
Margareta Labiș, sora poetului, a povestit că această casă, devenită memorială, a fost ridicată de părinți, învățătorii Eugen și Profira Labiș, în anul 1954, chiar în centrul satului Mălini, locuința cuprinzând cinci camere și un hol. Toate au fost amenajate în momentul transformării locuinței în casă memorială și păstrează acum lucrurile poetului, dând impresia că Nicolae Labiș este plecat și trebuie să se întoarcă. Se pot vedea, de asemenea, afișe cu citate despre viața poetului sau despre poet, vorbele spuse la înmormântarea lui, câteva portrete ale lui Nicolae Labiș și un autoportret, cunoscut fiind talentul acestuia la desen, pe lângă înclinația literară. Casa a fost restaurată, în prezent fiind administrată de Complexul Muzeal Bucovina din Suceava, după ce a fost donată acestei instituții. Casa memorială a mai beneficiat de reparații, atât la exterior, cât și la interior în anul 2001.
Gazdă, când am vizitat Casa memorială, a fost sora poetului, Margareta, care a spus că acesta dorea să-și amenajeze aici o cameră de lucru, motiv pentru care aici a fost destinat să fie muzeu și nu casa în care s-a născut poetul, în Poiana Mărului. Casa din Mălini este foarte îngrijită și bine administrată, afirmă sora poetului, care are confirmări în acest sens din partea turiștilor, vizitatorilor și localnicilor.
„Supraveghetoarea este o doamnă deosebită, și nu spun eu, dar spun vizitatorii. Bucureștenii, cel puțin, îmi dau telefon sau chiar cei de aici care au legătura cu mine, și îmi spun ce frumos au fost primiți (…) Este îngrijită. Mă rog, au fost multe lucruri. Nu mai e cum a fost înainte. Alături a fost un grajd, jumătate de grajd în spate, jumătate bucătărie de vară și stupină. Tata era stupar (…) În spate, în grădină, se făcuse o casă de joc și au fost discuții că veneau îndrăgostiții și se iubeau pe aici, pe cerdac. S-au luat măsuri și s-au stopat aceste lucruri (…) Fără teren, tata a donat casa cu clauza ca o cameră să fie păstrată pentru familie care, atunci când va dori, să poată să vină și să locuiască aici, dar n-am folosit-o niciodată”, mărturisește Margareta Labiș.
Sora poetului a povestit cum, în vara anului morții poetului, 1956, casa din Mălini a fost lovită de un fulger globular ce prevestea parcă tragicul accident și sfârșitul tânărului poet. „Fulgerul a intrat printr-un colț al casei, a dansat peste patul în care dormeau părinții. Tata nu adormise încă. Mai asculta știrile sau momentul poetic de la miezul nopții, târziu în noapte, la un aparat cu galenă. Nu se știe care a fost cauza atragerii acestui fulger prevestitor, tragic prevestitor, pentru că nu a aprins casa, ci a intrat ca un laser, a lăsat ca o gaură mică în colțul de sus al camerei, a dansat peste pat, așchiile incandescente ale tencuielii au pârlit puțin o carpetă, fața de plapumă, și s-a retras, ca în filmele din acelea SF, prin mânerul de metal al unei umbrele care era înfiptă prin dușumea în pământ”, a spus Margareta Labiș, adăugând că întâmplarea a fost versificată de Nicolae Labiș: „Ți-a însemnat natura, prin trăsnet, unde stai/ Zdrelindu-ți-o cu flăcări primejdioase, casa/ E semn de neastâmpăr și de noroc să-l ai/ Până când neagra doamnă îți va întinde coasa”.
„Fratele meu a murit în brațele mele. Eram singură cu el (…) S-a întâmplat în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1956, în cea mai lungă noapte a anului”, a mărturisit Margareta Labiș, care nu este convinsă că moartea fratelui său a fost un accident. „E un mister. Nu, nu a fost un banal accident”, a spus Margareta Labiș.
Nicolae Labiș s-a născut pe 2 decembrie 1935, în satul Poiana Mărului, din comuna Mălini, raionul Fălticeni, acum județul Suceava, la acea vreme județul Baia. Tatăl, Eugen, fiu de brigadier silvic, și mama, Ana-Profira, din Topolița, lângă Humulești, rudă a lui Ion Creangă, au fost învățători. Încă de mic, după cum povestește sora poetului, Nicolae Labiș învață să citească de la elevii mamei sale. Școala o începe în satul natal, în clasa mamei, dar, din cauza războiului, ajunge în clasa a III-a în refugiu, în comuna Mihăilești, de lângă Câmpulung Muscel. Din acea perioadă începe să scrie poezii și scenete și să apară în public ca recitator. Abia la sfârșitul războiului familia se întoarce în Mălini. Nicolae Labiș urmează, apoi, Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, cu rezultate foarte bune, și se face cunoscut pentru cultura literară și ritmul de lectură impresionant. Era, de asemenea, cunoscută plăcerea sa de a apărea în public, participa la șezători literare și chiar juca teatru de Shakespeare. Talentul său literar s-a dovedit prin poeziile scrise la sfârșitul caietelor de teme, precum și prin scrierile trimise la ziare. A publicat poezii în revistele vremii, a primit premii la diverse concursuri naționale, toate relevând seria de succese literare ale „poetului incandescent”, cum a fost supranumit.
După Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a condus cenaclul literar, în septembrie 1952, intră la Școala de literatură „Mihai Eminescu” din București și continuă să apară în principalele publicații culturale ale timpului, fie cu numele lui, fie sub semnătura Nicolae Mălin. După absolvirea școlii a fost angajat la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”, iar „Viața Românească” îi publică, în același an, în luna octombrie, poezia „Moartea căprioarei”.
Casa memorială de la Mălini găzduiește, anual, decernarea premiilor câștigătorilor Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, cel mai longeviv concurs literar, ajuns la a 45-a ediție, care își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie de pretutindeni.
Comuna Mălini este situată în partea de sud-est a județului Suceava, pe cursul inferior al râului Suha Mare, având în apropiere Munții Stânișoarei, la 12 kilometri de Baia, întâia capitală a Moldovei. Prima atestare documentară este din 1498, într-un hrisov de la Ștefan cel Mare care menționează satul Mălini.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.