Site icon la-Suceava.ro

Tarifele pentru montarea stenturilor la Spitalul Judeţean Suceava au scăzut cu 80%

Tarifele percepute de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava pentru montarea de stenturi se vor diminua considerabil, începând de anul viitor, consilierii judeţeni aprobând în şedinţa deliberativului de pe 27 noiembrie o hotărâre în acest sens.
Potrivit deciziei în unanimitate a aleşilor judeţeni, pentru un stent simplu tariful va scădea de la 11.900 la 2.500 de lei, pentru două stenturi de la 16.900 la 3.500 de lei, iar pentru trei stenturi de la 21.500 la 4.500 de lei.
Totodată, consilierii au votat ca, din 2020, la SJU Suceava, costul unei coronarografii să se reducă de la 1.500 la 600 de lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că toate aceste diminuări de tarife au fost posibile ca urmare a dotărilor pe care le-a făcut administraţia judeţeană la SJU în ultimii ani.
Pe de altă parte, directorul CAS Suceava, Claudiu Cobuz, anunţa săptămâna trecută că SJU Suceava a primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) bani pentru stenturi.
Cobuz a spus că alocarea bugetară s-a făcut pentru derularea noului Program naţional de boli cardiovasculare cu privire la tratamentul gratuit al pacienţilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană (montare de stent la pacienţii cronici), SJU Suceava fiind avizat, în prealabil, de CAS Suceava pentru derularea acestuia.
În acest sens, CAS Suceava a încheiat un act adiţional cu SJU Urgenţă Suceava prin care a alocat suma de 210.450 lei pentru perioada rămasă până la sfârşitul acestui an, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţionarea materialelor sanitare necesare derulării acestui program. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version