Mănăstirea Putna, așezământ de viață monahală și ansamblu de arhitectură mănăstirească, a fost prima ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Biserica mănăstirii a fost destinată, de la bun început, să devină necropola voievodului și a membrilor familiei sale.
Începutul zidirii acestui locaș a avut loc după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465. În cronicile vremii, imediat după relatarea izbânzii de la Chilia, se menționează lapidar că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă (1457-1504) a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.
Locul unde urma să fie ridicată construcția a fost ales de voievod, trăgând cu arcul de pe Dealul Crucii, „…Așa se oprise la Putna și, după obiceiul vremii, hotărâse împrejmuirea trăgând însuși măria sa cu arcul din punctul unde trebuia să fie poarta clopotniței. Unde a căzut săgeata urma să se așeze altarul”. (M. Sadoveanu, ”Viața lui Ștefan cel Mare”)
Anvergura și complexitatea întregului ansamblu mănăstiresc au concentrat de la început o mare atenție din partea voievodului ctitor, constituind obiectul unor ample lucrări de edificare și fortificare. S-au avut în vedere atât calitatea actului de construcție, cât și, mai târziu, daniile și privilegiile acordate mănăstirii.
Chiar de la înființarea ei, Putna a fost cea mai mare mănăstire din Moldova. Odată cu pornirea lucrărilor de construcție de către voievod, au fost transferați de la Neamț la Putna egumenul Ioasaf împreună cu mai mulți monahi, meșteri caligrafi și miniaturiști, care au procedat concomitent la organizarea scriptoriului mănăstiresc, copiind primele mineie și evangheliare necesare viitorului locaș.
Mănăstirea a fost sfințită la 3 septembrie 1470. Până atunci, sfântul locaș a mai fost dăruit cu o jumătate din satul Maneuți și o vie de nouă fălci în hotarul Hîrlăului, diverse odăjdii și cărți, iar în ziua de 12 aprilie 1470 voievodul i-a făcut danie somptuoasa cădelniță de argint aurit, decorată cu motive gotice, una dintre cele mai valoroase opere de orfevrărie românească medievală, comandată unui atelier transilvănean special pentru a servi la sfințirea marii sale ctitorii.
La ceremonia târnosirii au participat însuși ctitorul și familia sa, boierii divaniți și o mare mulțime de credincioși. Oficierea fastuosului serviciu religios a revenit unui impresionant sobor alcătuit din 64 de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu episcopul Tarasie al Romanului și cu arhimandritul Ioasaf, primul egumen al Putnei.
Potrivit istoricului său, noua ctitorie era frecvent vizitată de domnitor, prezența lui fiind atestată aici chiar în ziua hramului din anul următor sfințirii, când emitea un privilegiu pentru Mănăstirea Probota, ceea ce înseamnă că obișnuia să locuiască uneori aici. Faptul impunea, desigur, amenajări speciale.
Cercetările arheologice au confirmat existența la Putna, în epoca lui Ștefan cel Mare, a unei case domnești, pe latura sudică a incintei, iar din pisania puternicului Turn al tezaurului și din cea a turnului de intrare în mănăstire, se reține că la data de l mai 1481 acțiunea de edificare a zidului perimetral, cu toate fortificațiile aferente, era încheiată.
Rezultatul descoperirilor arheologice privind existența la Putna a unei case domnești și amploarea lucrărilor de fortificare a construcției atestă faptul că așezământul adăpostea între zidurile sale impresionante valori materiale și spirituale.
Ștefan cel Mare și mulți dintre domnitori care au urmat în scaunul Moldovei au înzestrat mănăstirea cu sate, zeci de moșii, păduri și vii întinse, prisăci, mori, iazuri ș. a. Astfel, Putna a devenit una dintre cele mai înzestrate așezări mănăstirești din Moldova.
Apropiindu-se de sfârșitul unei vieți de proporții epopeice, Ștefan cel Mare a emis, la 2 februarie 1503, un nou hrisov, cu semnificații testamentare, în care erau recapitulate și reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna.
Documentul cuprinde și o anatemă pentru cel care ar vrea „să clintească dania noastră, acela să fie afurisit de Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, și de Preacurata lui maică, și de patru sfinți evangheliști și de sfinții apostoli de frunte Petru și Pavel și ceilalți și de 318 sfinți părinți purtători de Dumnezeu de la Nicheia și de toți sfinții care din veac au plăcut lui Dumnezeu și să fie asemenea lui Iuda și blestematului Arie, și să aibă parte cu acei iudei care au strigat asupra Domnului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, zicând: sângele lui asupra lor și asupra copiilor lor, ceea ce este și va fi în veci, amin”.
De-a lungul existenței ei, Putna a fost pusă la grele încercări de incendii, cutremure și năvăliri străine.
Destinată a fi necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna a fost inaugurată, în această postură, în decembrie 1477, când a fost înmormântată aici cea de-a doua soție a voievodului, doamna Maria de Mangop. Au urmat apoi, pe rând: în 1478 mitropolitul Teoclist I, îngropat pe latura nordică, interioară, a pridvorului; în 1479, Bogdan, și în 1480, Petru, ambii fii nevârstnici ai lui Ștefan cel Mare.
Aici și-a găsit odihna și neobositul său ctitor, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care a închis ochii pentru totdeauna, într-o marți, „în al patrulea ceas din zi”, cum se precizează pe acoperământul său de mormânt, după ce „domnise în Țara Moldovei 47 de ani și 3 luni”, la 2 iulie 1504.
Mormântul voievodului este acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripție încrustată pe lespede care arată că viteazul domnitor este ctitorul și ziditorul sfântului locaș, alături de soția sa Maria, fiica lui Radu Voievod.
Pe mormântul se află urna de argint depusă cu prilejul serbării din 1871.
Serbarea și Congresul de la Putna care au avut loc în august 1871 trebuia să marcheze împlinirea a patru veacuri de la sfințirea Mănăstirii Putna.
Evenimentele erau programate să se desfășoare cu un an în urmă, dar au fost amânate din cauza izbucnirii războiului franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă.
Serbarea de la Putna era chemată să arate ca românii din Imperiul austro-ungar nu capitulaseră în fața stăpânirii dualiste. Au participat peste 3.000 de tineri români din toate provinciile țării, printre care: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi.
Muzeul din cadrul complexului monahal de la Putna este unul dintre cele mai bogate și valoroase din țară, păstrând multe obiecte de la Ștefan cel Mare, mănăstirea fiind renumită prin tezaurul său de broderii, țesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult.
Printre piesele de mare valoare se numără Evangheliarul de la Humor (1487), Clopotul Blagoveștenie (dăruit în 1490 de însuși Ștefan) și Buga din 1484, broderii ca aerul din 1481, epitrahilul din 1504, epitaful din 1490, marea dvera din 1510, acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop din 1477, înfățișând portretul acesteia.
La Putna se află și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, din secolul al XV-lea și care, potrivit tradiției, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare.
Se pare totuși că o analiză a picturii a condus către o origine mai recentă a icoanei. Se crede astfel că icoana a aparținut mănăstirii de la Hotin, întemeiată către anul 1663 de pârcălabul acestei cetăți.
Mănăstirea avea o icoană făcătoare de minuni (icona lacrymosa); ori, toate obiectele, cărțile și documentele mănăstirii de la Hotin au fost aduse la Putna în primele decenii ale veacului al XVIII-lea.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.