Creştere cu 15% a înscrierilor pentru studii de licenţă, la USV

Social

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a înregistrat un record de înscrieri la prima sesiune pentru studiile de licenţă organizată în acest an, cu 15% mai mulţi decât la cea din iulie 2019, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Codruţ Şerban.

El a precizat că în cadrul celor zece facultăţi ale USV şi-au depus dosarele, în sesiunea ce s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, peste 3.900 de candidaţi.

Potrivit USV Suceava, pentru studiile de licenţă, forma de învăţământ la zi şi la distanţă, s-au înscris, în total, 2.831 de candidaţi, cu aproximativ 15% mai mulţi decât în sesiunea din iulie a anului trecut, reprezentând o creştere semnificativă care certifică atractivitatea ofertei educaţionale a universităţii.

Pe 20 iulie, între orele 13,00-16,00, candidaţii pot depune contestaţii, ale căror rezultate vor fi afişate pe 21 iulie, iar înmatriculările se fac în perioada 20-29 iulie (fără zilele de sâmbătă şi duminică), rezultatele finale urmând să fie afişate pe 30 iulie.

În această primă sesiune de înscrieri, candidaţii au putut alege dintr-un total de 90 de specializări, fiind disponibile peste 2.100 de locuri bugetate şi peste 2.500 de locuri cu taxă pentru programe de studiu din ciclul de licenţă, masterat şi doctorat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *