Primarul municipiului Suceava cere testarea masivă a populaţiei; directorul DSP spune că nu se va face testare în masă

Social

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, cere testarea în masă a populaţiei, în urma deciziei de instituire a carantinei locale din cauza numărului foarte mare de persoane confirmate cu COVID-19.

Edilul a declarat marţi, pentru AGERPRES, că a vorbim cu ministrul Sănătăţii şi cu premierul Ludovic Orban şi le-a solicitat teste rapide pentru populaţia Sucevei, pentru a afla cine este bolnav şi cine nu. El a spus, totodată, că vineri ar putea ajunge în localitate un aparat pentru testare din Coreea de Sud.

”O măsură specială care o cer eu, să testăm cât mai multă populaţie (…) Este acel aparat dat de Universitate, s-a adus un aparat ieri, prin Consiliul Judeţean, înţeleg că-i de testare rapidă, dat de Guvern şi avem promisiunea, sper să se respecte, ca vineri să vină şi aparatul nostru din Coreea de Sud (…) Eu fac un apel public, mi se pare corect ca în această perioadă să testăm cât mai multă populaţie. Tocmai asta, că nu se face încă. Voi avea o discuţie şi cu ministrul Sănătăţii să-l pun în temă, să-l rog să facem ceva să avem un aparat de testare, să ştim cât de cât cine sunt bolnavi (…). Am cerut. Am şi vorbit cu ministrul Sănătăţii. A spus că a trimis un aparat la Suceava ieri. Am vorbit aseară cu primul ministru şi, la fel, a spus că a trimis aparat ieri. Am spus, domnule prim ministru, ne-aţi trimis aparatul pentru testare rapidă. E bun şi ăla, dar un PCR de ăsta pentru fază incipientă nu avem astăzi funcţional la Suceava (…) Primul ministru m-a sunat aseară la 11,30 (…) Facem eforturi să instalăm un aparat, să putem verifica cât mai multă lume, care-i bolnavă şi care-i sănătoasă. Aşa au făcut şi cei din Coreea, aşa a făcut toată lumea. Ar trebui să facem o testare cât mai mare, în masă, mai ales la Suceava”, a declarat Lungu.

Pe de altă parte, directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Manuela Trifan, a declarat pentru AGERPRES că nu se va face o testare în masă a populaţiei în Suceava.

”Nu o să facem testarea populaţiei. O să facem testare în funcţie de următoarele norme ce vor fi publicate şi hotărâte. Nu facem testare în masă, deocamdată.. Nu avem nicio indicaţie (…) Deciziile se iau la nivel central”, a spus Trifan.

Primarul Ion Lungu a mai spus că în oraş se face dezinfecţia stradală şi în scările de bloc, ulterior urmând a fi montate şi dispenserele cu dezinfectant la intrările în scările de bloc.

”Merge înainte. S-a dezinfectat masiv de către Diasil, care are contract la salubrizarea stradală, de către Direcţia Domeniului Public în celelalte zone. Începând de astăzi, aşa prevede legea, intrăm şi stropim pe casa scării. Ne-am organizat foarte repede, am făcut rectificare bugetară pentru acest capitol. Am împărţit oraşul în patru locuri şi operatori stropesc de astăzi şi pe casa scării (…) Stropim cu soluţie pe bază de clor, cu hipoclorit. Am vorbit cu doamna director de la DSPJ. Avem cantităţi suficiente. De azi facem dezinfecţie masivă. Intrăm pe scări. Am cumpărat 1.794 de dispensere de pus la casa scărilor. Sperăm să vină în zilele următoare. Suntem în grafic din punctul ăsta de vedere. Facem de câte ori se impune. Nu putem face în fiecare zi. O dată pe săptămână se va face (…) Nu ştiu dacă avem capacitatea să facem de două-trei ori pe săptămână putem face în fiecare zi. O dată pe săptămână putem face. Sunt 1.974 de scări. O dată pe săptămână facem pe casa scării. Să vedem cât de cooperanţi sunt preşedinţii de asociaţie”, a precizat Lungu.

Întrebat despre riscul răspândirii virusului prin dispenserele amplasate la intrarea în scările de bloc, primarul a răspuns că este obligat să respecte ordonanţele militare.

”Ordonanţa militară ne obligă. Ordonanţa militară numărul 4 e dată în colaborare cu Ministerul Sănătăţii (…) Dispenserele sunt cu senzori, cum avem la primărie, dar vă spun că nu sunt pe piaţă. Sperăm să le prindem cât mai repede (…) Le-am blocat pe SEAP, sper să le putem cumpăra (…) Mai durează o zi-două”, a explicat Ion Lungu.

Prin Ordonanţa Militară nr. 6 a fost instituită, pe perioada stării de urgenţă, măsura carantinării în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din opt comune, respectiv Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi, Mitocu Dragomirnei.

În jurul zonei carantinate se instituie o zonă de protecţie, ca perimetru de siguranţă în jurul localităţilor carantinate, formată din toate celelalte unităţi teritorial-administrative din judeţ. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *