Colegiul Medicilor Suceava: Transformarea SJU în unitate destinată exclusiv pacienţilor cu COVID-19 este o decizie pripită

Social

Preşedintele Colegiului Medicilor (CM) Suceava, dr. Sorin Hâncu, consideră că decizia autorităţilor de a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) în unitate medicală destinată exclusiv pacienţilor cu COVID-19 este “pripită”.

Într-o scrisoare transmisă prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, preşedintele CM Suceava propune câteva soluţii pentru “o gestionare corectă şi normală a situaţiei existente” şi solicită ca, la luarea deciziilor, să fie implicaţi factorii locali medicali, precum şi forul profesional al medicilor din judeţ.

Sorin Hâncu atrage, totodată, atenţia asupra pericolului extinderii COVID-19 odată cu transferul pacienţilor din SJU Suceava spre alte unităţi medicale. “Colegiul Medicilor Suceava, ca reprezentant al peste 1.000 de medici, îşi manifestă profunda îngrijorare cu privire la situaţia explozivă a infectărilor cu COVID-19 la nivelul Spitalului Judeţean Suceava. Situaţia creată a generat hotărâri pripite, referitoare la transformarea unităţii spitaliceşti în unitate de îngrijire COVID pe Moldova, activitatea specifică medicală fiind redirecţionată către alte spitale. Considerăm că această hotărâre nu va folosi la nimic, ba dimpotrivă va agrava situaţia din sănătate, în general (…) A distribui pacienţii deja existenţi, precum şi alţii în alte spitale ar duce la o diseminare a infecţiei şi la nerezolvarea corectă a cazurilor din patologia generală, din cauza lipsei de aparatură şi personal suficient”, se arată în scrisoare.

În opinia lui Hâncu, o soluţie ar fi redirecţionarea parţială a cazurilor către noul spital Fălticeni, care ar putea, “cu un minim efort, să funcţioneze”. Pe de altă parte, referindu-se la închiderea cabinetelor medicilor de familie, preşedintele CM Suceava consideră că nu e o decizie oportună, în condiţiile în care, în acest domeniu, nu se pot acorda în toate cazurile consultaţii telefonice şi nici lua hotărâri în absenţa bolnavului în cabinet.

“Medicina de familie este singura rămasă să asigure continuitatea asistenţei medicale, cu riscuri asumate. Solicităm ajutorul de a ne putea dota cu materiale de protecţie şi dezinfectante, urmând ca noi să luăm măsurile ce se impun la fiecare cabinet şi să ne organizăm activitatea cât mai protectiv. Avem toată deschiderea şi disponibilitatea de a vă ajuta într-o gestionare corectă şi normală a situaţiei existente”, transmite preşedintele CM Suceava. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *