Primăria municipiului Suceava, cu sediul în B-dul 1 Mai nr. 5A, organizează concurs de recrutare pentru:

Social

Ocuparea a unui post contractual vacant de muncitor constructor, treapta IV la Compartimentul tehnic din cadrul Serviciului investiții, reparații și administrativ – Direcţia Administrația Piețelor.
    Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
a) generale: cele prevăzute de art. 3 din Regulamentul-cadru – Anexa la H.G.R. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b) specifice: studii medii/generale cu calificare în meseria de constructor.

    Concursul va consta în 3 etape succesive: selecția dosarelor, proba scrisă și interviul.
   
    Concursul se organizează conform calendarului următor:        
    • 20 martie 2020, ora 1400 – termenul limită pentru depunerea dosarelor la sediul Primăriei municipiului Suceava;
    • 31 martie 2020, ora 1000 – proba practică ce se va desfăşura la sediul Direcției Administrația Piețelor;
    • Data, ora şi locul susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba practică.
    Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin afişare la sediu şi pe pagina de internet a Primăriei municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea probei.

    Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei practice sau a interviului, după caz, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

     În cazul în care se înregistrează contestaţii: comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse precum şi a rezultatelor finale ale concursului se face prin afişare la sediu şi pe pagina de internet a Primăriei municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la depunerea contestaţiilor, imediat după soluţionarea acestora.

    Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
    • cererea de înscriere la concurs* 
    • curriculum vitae
    • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea potrivit legii, după caz
    • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor absolvite
    • după caz: copie a carnetului de muncă şi/sau o adeverinţă care să certifice vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor
    • cazierul judiciar
    • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului.
*  Formularul  se pune la dispoziţie de Serviciul resurse umane.
    Copiile documentelor vor fi însoţite de originale – pentru conformitate.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul resurse umane, camera 45 sau la telefonul 0230-212696, int. 152-252.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *