Ziua Internaţională a Radiologiei 8 Noiembrie 2019 „Să sărbătorim împreună!”

Divertisment

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava, în colaborare cu medicii radiologi, imagişti, tehnicienii şi profesioniştii din domenii conexe, celebrează în data de 8 noiembrie 2019 Ziua Internaţională a Radiologiei cu tema „Imagistica Sportivă”.

Prin tematicile alese campania are în vedere conştientizarea şi informarea populaţiei cu privire la:

1. Potenţialul medical şi ştiinţific al imagisticii medicale

2. Rolul esenţial al radiologilor şi al imagiştilor în cadrul echipei medicale

3. Standardele educaţionale şi profesionale crescute solicitate personalului care lucrează în domeniul imagisticii medicale.

Campania are ca scop evidenţierea rolului esenţial pe care specialiştii din domeniul imagisticii îl joacă în detectarea, diagnosticul şi managementul bolilor musculo-scheletale, aceştia contribuind la creşterea calităţii tratamentului acestor pacienţi.

Obiectivele campaniei sunt creşterea nivelului de informare a populaţiei cu privire la rolul radiologiei şi a imagisticii în cadrul unor îngrijiri de sănătate sigure, precum şi îmbunătăţirea înţelegerii poziţiei pe care medicii şi tehnicienii radiologi îl ocupă în procesul de acordare a îngrijirilor de sănătate.

Cu acest prilej, promovăm sloganul campaniei mondiale „Să sărbătorim împreună!” şi sloganul campaniei naţionale „Imagistica Sportivă – o mână întinsă noilor recorduri!”, împreună cu materialele elaborate de CNEPSS-CRSP Cluj.

Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.

Susţineţi Campania „Imagistica Sportivă – o mână întinsă noilor recorduri!”

Contribuiţi la creşterea nivelului de informare a populaţiei cu privire la rolul radiologiei şi a imagisticii în cadrul îngrijirilor de sănătate sigure!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *