Site icon la-Suceava.ro

Campania „Zâmbeşte cu încredere. Sănătate orală pentru toţi!” Martie 2020

În luna martie, Ministerul Sănătăţii, prin Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii finanţează şi organizează campania „Zâmbeşte cu încredere. Sănătate orală pentru toţi!”, campanie care aduce în atenţia publică problematica sănătăţii orale pentru populaţia generală (inclusiv copii şi adolescenţi) şi are ca obiective generale creşterea numărului de persoane informate privind importanţa sănătăţii orale şi riscurile neglijării acesteia, a celor care adoptă comportamente sănătoase în vederea menţinerii sănătăţii orale precum şi formarea unor deprinderi sănătoase şi încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile şi mai costisitoare.

Sănătatea orală include capacitatea de a vorbi, zâmbi, mirosi, gusta, atinge, mesteca, înghiţi şi de exprima o serie de emoţii prin intermediul expresiei faciale, cu încredere şi fără durere, disconfort sau boli cranio-faciale complexe.

Ultimul studiu efectuat în România la care au participat 4592 de respondenţi efectuat de specialiştii INSP prin inter referitor la evaluarea practicilor privind menţinerea sănătăţii orale arată că în ceea ce priveşte frecvenţa spălării zilnice pe dinţi pe 18 % dintre participanţi se spală de mai puţin de două ori pe zi pe dinţi, 33,7 % se spală mai puţin de două minute pe dinţi şi doar 33,6 % după ce mănâncă în maximum 15 minute.

Numai 70,2 % din respondenţi au fost instruiţi cu privire la tehnica corectă de periaj al dinţilor şi doar 28,2 % îşi schimbă lunar periuţa de dinţi. Referitor la mijoacele utilizate pentru asigurarea igienei orale: 1,9 % nu utilizează pastă de dinţi, doar 57,3 % utilizează o pastă de dinţi cu fluor, 24,7 % folosesc doar periuţa de dinţi, 55,6 % folosesc apa de gură şi 29,5 % aţa interdentară.

Un procent relativ mare, 48,7 % utilizează guma de mestecat ca mijloc de asigurare a igienei orale iar 24,9 % folosesc scobitori. În ceea ce priveşte starea de sănătate orală doar 27,6 % dintre participanţii la studiu au afirmat că în ultimul an nu au avut nici un disconfort la nivelul dinţilor şi doar 15,9 % se duc de două ori pe an la control la medicul stomatolog.

Referitor la consumul de produse îndulcite, alcool şi fumat: Doar 50,4 % dintre respondenţi nu consumă zilnic dulciuri, 53,4 % nu consumă zilnic băuturi acidulate îndulcite şi 61, 3 % nu consumă deloc băuturi alcoolice.20,1 % dintre participanţii la studiu fumează.

Campania este implementată la nivel judeţean de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Suceava, va include următoarele activităţi:

Suportul metodologic al campaniei fiind asigurat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version